Miercuri, 29 Ianuarie 2025

Știri de actualitate

🌍 𝗘𝗨𝗥𝗢𝗣𝗔

🇪🇺 Consiliul UE a adoptat ieri seară o decizie care îi permite UE să semneze un acord cu Bosnia referitor la activitățile operative desfășurate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex).

🇪🇺 Comisia Europeană va lua în calcul chestiunea anulării alegerilor prezidențiale din România atunci când va elabora raportul din 2025 privind statul de drept.

⚠️🇫🇷 Ministrul justiției, Gérald Darmanin, a anunțat că dorește să prelungească perioada de arest preventiv de la 48 la 72 de ore „în cazurile de violență sexuală agravată și feminicid”.

De asemenea, el a declarat că dorește să introducă o pedeapsă de 30 de ani de închisoare, față de 20 de ani în prezent, pentru violul în serie.

🇫🇷 Franța ia în considerare posibilitatea de a trimite trupe în Groenlanda dacă Danemarca o va cere (lucru pe care țara nord-europeană nu l-a făcut până acum), dar, în același timp, exclude posibilitatea ca SUA să invadeze această insulă din Arctica pe care președintele american Donald Trump o consideră strategică pentru țara sa.

🇫🇷 Cel puțin 600 de persoane au fost evacuate începând de duminică în Bretania, o regiune din vestul Franței, care se confruntă cu inundații fără precedent în ultimii 40 de ani după trecerea depresiunii Herminia.

🇵🇱 Guvernul polonez condus de liberalul Donald Tusk a prezentat astăzi un program integral pe care l-a denumit „Umbrela Electorală” și pe care îl descrie drept un instrument de protejare a alegerilor prezidențiale din 18 mai în fața atacurilor cibernetice și a dezinformării.

🇷🇸 Premierul sârb Milos Vucevic și-a anunțat astăzi demisia, după aproape trei luni de proteste studențești împotriva guvernului, declanșate după prăbușirea, anul trecut, a unei porțiuni din acoperișul gării din Novi Sad în care și-au pierdut viața 15 oameni.

🇸🇪 Poliția suedeză a anunțat că a arestat un bărbat (45 de ani) care a încercat în această dimineață să forțeze intrarea în Ambasada Federației Ruse la Stockholm la bordul unei mașini.

🇬🇧 Guvernul laburist britanic se opune includerii ecologiștilor violenți, extremei stângi și a bărbaților misogini în definiția extremismului.

🇪🇺 Comisia Europeană a propus ieri impunerea de taxe vamale pentru o nouă serie de produse agricole și îngrășăminte rusești importate în UE cu scopul de a „slăbi” o sursă de venituri care permite Moscovei finanțarea războiului său împotriva Ucrainei.

🇫🇷 Premierul centrist francez François Bayrou a provocat consternare în rândul stângii și a unei părți din propria sa tabără politică după ce a spus că Franța se apropie de un „sentiment al submersiunii” în fața numărului mare de imigranți, un limbaj tipic mai degrabă extremei drepte.

🇬🇪 Consiliul a decis să suspende anumite părți ale Acordului dintre UE și Georgia privind facilitarea eliberării vizelor. Acest lucru poate duce la obligativitatea ca diplomații și funcționarii georgieni să solicite viză atunci când călătoresc în UE.

🇳🇱 Poliția olandeză a declarat ieri seară că dispune de elemente indicând că mai mulți suspecți ai spargerii de sâmbătă, în care au fost furate mai multe capodopere arheologice din România, vin dintr-o provincie din nord-vestul Țărilor de Jos.

🇹🇷 18 civili au fost uciși în două zile de bombardamente lansate de Turcia asupra unor zone deținute de Forțele Democratice Siriene (FDS) în nordul și nord-estul Siriei.

🇹🇷 Autoritățile din Turcia intenționează să majoreze taxa care se aplică pentru depozitele bancare în lire și fondurile de pe piața monetară, în încercarea de acoperi un deficit bugetar care este estimat la aproximativ 5% din PIB pentru anul trecut.

🇷🇺 Președintele rus Vladimir Putin a dat asigurări ieri că războiul din Ucraina se va încheia în două luni fără ajutorul militar al aliaților occidentali ai Ucrainei, care se teme de o reducere drastică a asistenței americane odată cu revenirea la putere a lui Donald Trump.

🇲🇩 Autoritățile Republicii Moldova au transmis responsabililor de la Tiraspol o scrisoare conținând cea mai recentă propunere pentru soluționarea crizei energetice din regiunea transnistreană, iar Chișinăul a declarat că este în așteptarea „unei decizii cumpătate, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”.

🇷🇴 𝗥𝗢𝗠𝗔̂𝗡𝗜𝗔

🏛️ Guvernul României va aproba, cel târziu vineri, proiectul de Lege a bugetului de stat pe anul 2025.

🏛️ Președintele Camerei Deputaților a anunțat că în urma procesului de analiză a organigramei acestui for, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desființate.

🏛️ MDLPA a lansat o hartă interactivă cu zonele vizate de risc seismic, care vine atât în sprijinul cetățenilor, cât și al autorităților locale pentru a accesa fonduri pentru consolidări.

🗣️ Prim-ministrul Marcel Ciolacu i-a solicitat ministrului Culturii „măsuri dure, inclusiv demiteri, dacă este cazul”, în cadrul instituțiilor responsabile pentru organizarea expoziției din Olanda de unde au fost furate artefacte dacice.

🗣️ Managerul Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu, a declarat astăzi că a refuzat să-și dea demisia de onoare considerând că nimic nu poate afecta mai grav procesul de recuperare a celor patru bunuri de patrimoniu furate în Olanda decât „lăsarea fără conducere a MNIR în aceste zile cruciale”.

💢 Un cutremur slab cu magnitudinea 3,6 s-a produs marți seara, la ora 16:13, în județul Buzău, zona seismică Vrancea.

♻️ Peste 3,36 miliarde de ambalaje au fost returnate de către consumatori, de la lansarea celui mai mare proiect de economie circulară din România până la finalul anului 2024, iar RetuRO a predat către reciclatori o cantitate de 231.300 de tone de ambalaje.

🛩️ Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, *au monitorizat timp de două ore spațiul aerian român de la frontiera cu Ucraina, în noaptea de marți spre miercuri, în contextul unor noi atacuri cu drone ale forțelor ruse asupra infrastructurii ucrainene, în apropiere de Tulcea.

🏛️ Biroul permanent al Camerei Deputaților se va întruni, astăzi, în ședință, de la ora 13:30, pentru aprobarea măsurilor de restructurare a personalului.

🌎 𝗔𝗠𝗘𝗥𝗜𝗖𝗔

🇨🇦 Șefa diplomației canadiene Melanie Joly a anunțat că intenționează să le propună Mexicului, UK și UE un răspuns „coordonat” în fața amenințărilor vamale ale lui Donald Trump, înaintea unei vizite la Washington menite să aplaneze tensiunile.

🇺🇸 Președintele american Donald Trump a semnat noi ordine executive, vizând de această dată eliminarea diversității, echității și incluziunii (așa-zisele DEI) din armată și reprimirea militarilor excluși din rândurile ei pentru că au refuzat să se vaccineze anti-COVID-19 în timpul pandemiei.

🇺🇸 Google Maps va schimba numele de „Golful Mexicului” în „Golful Americii” odată ce acesta va fi actualizat oficial în Sistemul de denumiri geografice din SUA.

🇺🇸 Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat la Casa Albă pe 4 februarie de către președintele american Donald Trump.

🇨🇦 Guvernul canadian a reacționat lent la încercările de ingerință străină, în special din partea Chinei, la ultimele alegeri, un fenomen „îngrijorător”, dar care nu a influențat rezultatul scrutinelor, a indicat ieri o comisie publică de anchetă.

🌏 𝗔𝗦𝗜𝗔

🇵🇰 Sute de jurnaliști pakistanezi au protestat marți în mai multe orașe împotriva proiectului de lege de reglementare a conținutului pe social media, denunțând intenția autorilor de a restrânge libertatea presei și a controla spațiul digital.

🇰🇵 Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că programul nuclear al țării sale va continua „pe termen nelimitat”, a raportat astăzi media de stat, la câteva zile după ce președintele SUA, Donald Trump, a evocat posibile deschideri diplomatice către Phenian.

🇰🇷 Un avion de pasageri Airbus A321 a fost cuprins de flăcări marți pe pista aeroportului internațional din Busan, al doilea oraș ca mărime din Coreea de Sud, conducând la evacuarea tuturor celor 176 de persoane aflate la bord.

🌍 𝗔𝗙𝗥𝗜𝗖𝗔

🇨🇩 Poliția din Republica Democrată Congo (RDC) a folosit gaze lacrimogene contra protestatarilor în capitala Kinshasa, după ce au fost atacate ambasadele Franței, Statelor Unite, Rwandei, Ugandei și Kenyei, pe fondul conflictului din estul țării.

🇨🇩 Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) este îngrijorat de securitatea instalațiilor științifice care adăpostesc, printre altele, mostre ale virusului Ebola în orașul Goma, unde au loc lupte între armata congoleză și gruparea rebelă M23, care susține că a preluat controlul asupra acestui oraș.

🌍 𝗢𝗥𝗜𝗘𝗡𝗧𝗨𝗟 𝗠𝗜𝗝𝗟𝗢𝗖𝗜𝗨

🇮🇱 Magnatul israelian din sectorul mineritului Beny Steinmetz a făcut apel față de o hotărâre a justiției din Grecia care a ordonat extrădarea sa în România în baza unui mandat de arestare, au indicat ieri avocații săi și alte surse.

🇵🇸 Peste 376.000 de palestinieni s-au întors în nordul Fâșiei Gaza de luni dimineața până ieri la prânz, în urma fragilului armistițiu dintre Israel și Hamas, a indicat marți Biroul pentru Afaceri Umanitare al Națiunilor Unite (OCHA).

🇱🇧 Cel puțin 14 persoane au fost rănite ieri într-un atac israelian în sudul Libanului, în pofida încetării focului în vigoare de la sfârșitul lunii noiembrie, potrivit unui nou bilanț al Ministerului libanez al Sănătății.