Vineri, 31 Ianuarie 2025

Știri de actualitate

🌍 𝗘𝗨𝗥𝗢𝗣𝗔

🇪🇺 Banca Centrală Europeană a decis, astăzi, o nouă reducere a dobânzii de bază cu 25 puncte de bază.

🇪🇺 Rata șomajului în zona euro s-a situat la 6,3% în decembrie, în creștere de la 6,2% luna precedentă, în timp ce în cazul UE rata șomajului a urcat la 5,9%, de la 5,8% luna precedentă.

🚀 Grupul Thales Alenia Space (TAS) a semnat astăzi un contract de 862 de milioane € cu Agenția Spațială Europeană (ESA) pentru a dezvolta modulul Argonaut, un viitor vehicul de asolizare destinat transportului de mărfuri pe Lună.

🇧🇬 Serviciul bulgar de contraspionaj a dat asigurări că nu deține informații despre prezența unor „agenți străini” printre membrii echipajului navei comerciale Vejen, reținută de autoritățile suedeze după secționarea unui cablu submarin în Marea Baltică, incident despre care Suedia și Letonia au sugerat că ar fi un sabotaj rusesc.

🇧🇪 Spaţiul aerian al Belgiei a fost închis astăzi după-amiază, din cauza unei probleme tehnice cu care s-a confruntat compania belgiană responsabilă cu controlul traficului aerian, Skeyes.

🇨🇿 Ministrul ceh al Finanțelor, Zbynek Stanjura, a tras astăzi un semnal de alarmă față de propunerea lansată de guvernatorul Băncii Naționale a Cehiei, privind posibilitatea investirii unei părți din rezervele valutare ale țării în Bitcoin (BTC).

⚠️🇨🇿 Producătorul ceh de muniție Sellier & Bellot a obținut, pe data de 14 IAN, din partea Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor o decizie care a blocat atribuirea unor loturi de câteva milioane de euro din cadrul unei licitații pentru achiziția de cartușe organizată de SRI.

🇨🇭 Elveţia doreşte să legalizeze donarea de ovule şi să permită accesul cuplurilor necăsătorite la donarea de gameţi, în cadrul unei revizuiri a legislaţiei sale privind procrearea asistată medical, care „nu mai corespunde realităţii sociale”.

🇮🇹 Statul italian a fost condamnat astăzi de CEDO pentru lipsa sa de acțiune în privința depozitelor de deșeuri toxice ale mafiei în apropiere de Napoli, judecătorii de la Strasbourg dându-i un termen de doi ani pentru a implementa o strategie care să remedieze situația.

🇫🇷 Franța a convocat pentru 12 FEB o reuniune la Paris cu privire la războiul în Ucraina, la care vor participa miniștri de externe din mai multe țări europene și la care SUA au fost, de asemenea, invitate, dar care nu au dat niciun răspuns până în prezent.

🇫🇷 Franța, a doua economie a zonei euro, a înregistrat o creștere de 1,1% în 2024, după un avans similar în 2023 și o expansiune de 2,6% în 2022, arată datele publicate astăzi de Institutul Național de Statistică.

🇬🇪 Georgia a anunțat că se retrage din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), după ce acest organism a cerut republicii din Caucazul de Sud să organizeze noi alegeri legislative.

🇩🇪 Germania, cea mai mare economie europeană, s-a contractat pentru al doilea an consecutiv în 2024, a confirmat astăzi Institutul de Statistică (Destatis), incertitudinile sporind înaintea alegerilor.

😷🇳🇱 Numărul cazurilor de gripă din Țările de Jos a crescut rapid, determinând Institutul olandez pentru servicii sanitare (Nivel) să declare oficial, miercuri, începutul unei epidemii de gripă.

🇷🇺 Băncile comerciale rusești au încheiat anul 2024 cu profituri anuale record de 40,7 miliarde $, a anunțat Banca Centrală a Rusiei, pe măsură ce sectorul financiar rusesc continuă să își revină de pe urma sancțiunilor, profitând de dobânzile mari și o creștere solidă a activității de creditare.

🇲🇩 Numărul de cetățeni ai Republicii Moldova cu reședință permanentă pe teritoriul republicii care au declarat limba română drept limbă maternă a crescut în ultimii zece ani cu 8,1 puncte procentuale, de la 23,2% la 31,3% în prezent.

🇸🇪 Cinci persoane au fost arestate pentru uciderea unui cetățean irakian (Salwan Momika) în locuința sa din Stockholm, pentru că a dat foc public mai multor exemplare ale Coranului în anul 2023.

🇸🇪 Suedia va urgenta adoptarea unei legislații care să permită poliției să pună sub ascultare copiii sub 15 ani după o serie recentă de atentate cu bombă comandate de bande criminale care recrutează adolescenți.

🇪🇸 Utilizatorii de trotinete electrice din Barcelona vor avea obligația de a purta căști de protecție începând de sâmbătă, în virtutea unei noi reglementări adoptate de Primăria locală, care a confirmat totodată o interdicție privind circulația pe trotuare cu aceste dispozitive de transport.

🇷🇸 Guvernul sârb și-a anunțat joi intenția de a reduce la jumătate cheltuielile de înscriere la universitate datorită unei creșteri de 100 de milioane de euro a bugetului învățământului superior, un răspuns pentru studenții care manifestă de săptămâni.

🇸🇰 Ministerul de Externe al Slovaciei l-a convocat pe ambasadorul ucrainean Miroslav Kastran pentru a-i transmite un „protest ferm cu privire la declaraţii făcute de oficiali ucraineni”.

🇭🇺 Premierul Viktor Orban și-a exprimat joi bucuria după ce Parlamentul german a votat în ziua precedentă o moțiune fără caracter obligatoriu ce propune măsuri de combatere a migrației, inclusiv respingerea migranților de la granițe, lucru pe care l-a făcut Ungaria și a fost sancționată pentru aceasta de Comisia Europeană.

🇪🇺 În domeniul apărării, noul program de finanțare a apărării al UE ar putea deschide calea pentru producția în masă de drone kamikaze ieftine – sprijinind o îndepărtare de dependența de furnizorii americani și israelieni.

🇪🇺 Miniștrii de interne ai UE au discutat ieri în Polonia despre migrație și securitate, inclusiv despre o nouă propunere germană de a consolida normele privind modul în care statele membre tratează cererile de azil (Germania susține de ceva timp că aceste reguli nu funcționează, în special în țări de frontieră precum Italia și Grecia).

🇪🇺 Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a respins ieri o sugestie formulată de guvernatorul Băncii Naționale a Cehiei, Ales Michl, privind includerea bitcoin în rezervele valutare ale Cehiei.

🇪🇺 Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, responsabilă pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, va efectua o vizită la București (3-4 FEB).

🇧🇬 Partidul liberal bulgar „Noi continuăm schimbarea” solicită sprijinul Washingtonului pentru a promova o propunere de impunere a unor taxe suplimentare pentru tranzitul gazelor rusești către Europa Centrală, care a fost respinsă în Parlamentul bulgar.

🇪🇪 Ieri, Ministerul Apărării din Estonia a primit primul lot de şase obuziere autopropulsate Caesar de 155 mm de fabricaţie franceză, ca parte a unui acord semnat cu Franţa şi compania KNDS la expoziţia de apărare Eurosatory 2024 de la Paris.

🇩🇪 Germania își va menține controalele temporare la granițe „până când protecția frontierelor externe își va face cu adevărat efectul”, a declarat ieri ministrul german de externe, Nancy Faeser.

🇩🇪 Camera inferioară a parlamentului german (Bundestag) a dezbătut ieri două moțiuni care urmăresc scoaterea în afara legii a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care au însă slabe șanse de succes, cu patru săptămâni înainte de alegerile parlamentare anticipate, și riscă mai degrabă să crească popularitatea acestei formațiuni politice.

🇩🇪 Un supraviețuitor al lagărului morții de la Auschwitz a anunțat ieri că returnează Germaniei „Ordinul de Merit”, primit din partea acesteia, în semn de protest față de prima alianță de după 1945 între conservatori și extrema dreaptă în cadrul unui vot în parlament.

🇳🇴 Partidul Agrar (de centru) a decis să părăsească Guvernul norvegian, după o confruntare politică privind adoptarea legislației UE din domeniul energiei din ultimul deceniu.

🇳🇱 Poliția olandeză a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți de furturile artefactelor dacice. Aceștia sunt Douglas Chesley Wendersteyt și Bernhard Zeeman, iar fotografia femeii suspecte nu este încă publicată.

🇲🇩 Federația Rusă a refuzat, la solicitarea Chișinăului, să-l extrădeze pe ex-deputatul fugar Ilan Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare (informația a fost transmisă, într-o emisiune, de ministrul Justiției din Republica Moldova, Veronica Mihailov-Moraru).

🇸🇪 Prim-ministrul suedez, Ulf Kristersson, a recunoscut că guvernul său a pierdut controlul asupra valului crescând de violență care afectează țara, pe fondul îngrijorării crescânde a opiniei publice (subiectul a fost abordat pe larg în „Știrile serii – 30 ianuarie”).

🇸🇪 Guvernul suedez s-a angajat joi să furnizeze un ajutor militar suplimentar de 1,18 miliarde € Ucrainei, declarând că Europa trebuie să se pregătească să își asume o parte mai importantă din sprijinul pentru Kiev.

🇪🇸 6 persoane au fost rănite, dintre care una grav, într-o explozie produsă la o fabrică de muniții din sud-estul Spaniei (regiunea Murcia), aparținând unei societăți germane.

🇺🇦 Un atac cu drone lansat de Rusia a făcut cel puțin 8 morți, între care trei cupluri în vârstă, într-o zonă rezidențială din Sumî (estul Ucrainei).

🇬🇧 După cinci ani, doar 30% dintre britanici spun că țara a făcut ceea ce trebuia votând pentru Brexit, potrivit unui sondaj YouGov realizat pe un eşantion de 2.225 de persoane, cel mai scăzut nivel de susținere înregistrat pentru părăsirea UE.

🇬🇧 Violenţa şi agresiunile în magazine au crescut cu aproape 50% în Regatul Unit în perioada 2023-2024, potrivit Federaţiei vânzătorilor britanici cu amănuntul, British Retail Consortium (BRC), care subliniază totodată o creştere a incidentelor implicând o armă.

🇷🇴 𝗥𝗢𝗠𝗔̂𝗡𝗜𝗔

😷 Ministerul Sănătății a anunțat, astăzi, introducerea stării de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecțiilor respiratorii, inclusiv a gripei.

🛩️ O aeronavă F-16 Fighting Falcon, achiziționată de România de la Regatul Norvegiei, a aterizat astăzi în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, completând astfel Escadrila 48 Vânătoare cu toate cele 16 aeronave.

⚡️ În contextul regional instabil și al creșterii prețului gazului pe piețele internaționale, actuala schemă de compensare-plafonare la energie va fi prelungită pentru o perioadă determinată.

⚠️⚖️ Curtea de Apel București a anulat rechizitoriul DIICOT care îi trimitea în judecată pe Vlad Pascu și părinții săi (Miruna și Claudiu Mihail Pascu).

⚖️ Parchetul General a încheiat un Memorandum cu Parchetul General din Italia pentru a obține informații mai rapid în anchete și pentru a executa mandatele de arestare mai eficient.

🗣️ În Parlamentul României a fost depusă o iniţiativă legislativă care stabileşte ca atunci când este depistată în sânge o substanţă psihoactivă, fapta să fie considerată infracţiune.

🚫 Centrul istoric al Braşovului va fi închis circulaţiei autovehiculelor începând de săptămâna viitoare, 3 FEB, în zona pietonală a acestuia urmând să fie permis numai accesul maşinilor de intervenţie şi de aprovizionare, precum şi al riveranilor.

🚬 Un magazin din Cluj-Napoca a fost închis pentru 30 de zile de către Poliția Locală, după ce angajata a vândut rezerve pe bază de tutun pentru aparatul de fumat de tip IQOS unui adolescent de 15 ani.

💰 România a încheiat anul 2024 cu un deficit bugetar de 8,65% din PIB (152,72 miliarde lei), faţă de 5,61% din PIB în anul 2023. Este cel mai mare deficit bugetar din ultimii patru ani. Veniturile totale au însumat 574,60 miliarde lei în anul 2024, în timp ce cheltuielile au însumat 727,32 miliarde lei.

💸 Nivelul accizelor la o serie produse energetice, precum benzină, motorină, gaz lichefiat, cărbune şi electricitate, va fi actualizat în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, se arată în „Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2025 şi proiecţia acesteia pe anii 2026-2028”.

🪖 Creditele bugetare alocate pentru apărare în anul 2025, reprezintă maximum 2,5% din POB și se asigură în funcţie de stadiul derulării programelor de înzestrare derulate de MApN, potrivit proiectului Legii bugetului de stat.

⚠️⚖️ Judecătoria Mangalia este aşteptată astăzi să se pronunţe în dosarul lui Vlad Pascu, pedeapsa maximă pe care o poate primi putând ajunge la 10 ani şi jumătate de închisoare. Decizia Judecătoriei Mangalia nu va fi definitivă.

⚖️ Curtea de Apel Cluj a respins apelul formulat de un fost medic din Baia Mare, condamnat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce a folosit documente, inclusiv de la o pacientă oncologică, pentru a obține un împrumut bancar (10.000 lei). Medicul a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

🕵🏼‍♂️ SRI și SIE nu au transmis la CNSAS dosarul candidatului Călin Georgescu, obligatoriu în cazul candidaților la alegerile prezidențiale (sau alte scrutine), susține Gabriel Andreescu, disidentul anticomunist arestat și acuzat de trădare de regimul lui Ceaușescu în anul 1987.

🌳 Consiliul Sectorului 1 a votat, ieri, pentru a susține pașii procedurali pentru transferarea Pădurii Băneasa de la Romsilva în administrarea locală a Sectorului 1. Odată cu acest transfer, care trebuie să mai treacă alte două etape (Consiliul General și Guvern), se va schimba și statutul care, în prezent, este de parc-pădure administrat de Romsilva, în cel de arie naturală protejată administrat de Sectorul 1.

🌎 𝗔𝗠𝗘𝗥𝗜𝗖𝗔

🇵🇦 Președintele panamez Jose Raul Mulino a exclus joi să discute despre controlul asupra Canalului Panama la întâlnirea pe care va avea cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, care va vizita țara central-americană în primul său turneu oficial în acest weekend.

🇺🇸 Șeful serviciilor de pompieri și de urgență din Washington, John Donnelly, a raportat joi că au fost recuperate 28 de cadavre după accidentul petrecut miercuri seara în urma ciocnirii unui elicopter militar Black Hawk cu un avion comercial al companiei American Eagle.

🇺🇸 Zborul desfășurat luni, de deportare de migranți din SUA în Guatemala, a costat probabil cel puțin 4.675 $ pentru fiecare migrant (de peste cinci ori mai mare decât costul unui bilet dus la clasa întâi pe American Airlines din El Paso, Texas, punctul de plecare al zborului).

🇧🇷 Președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a avertizat ieri că, dacă omologul său american va impune tarife produselor braziliene, va exista „reciprocitate” din partea țării sale.

🇲🇽 Președintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, a trimis o scrisoare către Google în care cere firmei să își reconsidere decizia de a redenumi Golful Mexic.

🇺🇸 Judecătorii Curții de apel federale de la New Orleans au decis ieri că o lege care interzicea achiziția de arme de calibru mic, de către clienți cu vârsta între 18 și 21 de ani, din magazinele de profil, agreate de statul federal, este neconstituțională.

🇺🇸 Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a raportat ieri că elicopterul avariat efectua un zbor de antrenament atunci când s-a ciocnit la Washington, cu un avion comercial, ce transporta 64 de persoane și a dat asigurări că echipajul de la bord era unul „destul de experimentat”.

🌍 𝗢𝗥𝗜𝗘𝗡𝗧𝗨𝗟 𝗠𝗜𝗝𝗟𝗢𝗖𝗜𝗨

🇮🇱 Guvernul israelian a anunțat joi că a primit „garanții” că viitoarele eliberări de ostatici din captivitatea în Fâșia Gaza se vor efectua în „deplină siguranță” pentru persoanele eliberate, ceea ce a permis deblocarea eliberării a 110 de palestinieni încarcerați în Israel.

🇮🇱 Astăzi a fost închisă agenția ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA), după intrarea în vigoare a două legi ce interzic continuarea activităților educaționale și de sănătate ale acestei agenții a ONU pe teritoriul israelian, precum și orice contact cu guvernul israelian.

🇵🇸 Militanții palestinieni din Fâșia Gaza au eliberat astăzi 8 ostatici pe care îi țineau în captivitate din ziua atacului de pe teritoriul Israelului, 7 octombrie 2023.

🇸🇾 Președintele sirian interimar Ahmed al Sharaa a confirmat ieri organizarea unei „conferințe de dialog național”, în cursul primului său discurs adresat națiunii de la îndepărtarea lui Bashar al-Assad (în urmă cu aproape două luni).

🇵🇸 Brațul armat al mișcării islamiste palestiniene Hamas a confirmat ieri moartea liderului său, Mohammed Deif, pe care Israelul susține că l-a ucis la 13 iulie 2024 într-o lovitură în sudul Fâșiei Gaza.

🌏 𝗔𝗙𝗥𝗜𝗖𝗔

🇹🇩 Armata franceză a restituit joi ultima sa bază din Ciad armatei acestei țări, au anunțat statele majore ale ambelor țări la o ceremonie militară ce a marcat sfârșitul prezenței militare istorice franceze în regiunea Sahel.

🇳🇪 Niger este prima ţară africană care a eliminat oncocercoza, o boală parazitară cunoscută şi sub denumirea de „cecitatea râurilor”, considerată a doua cauză de orbire la nivel mondial, a anunţat OMS.

🇺🇬 Uganda a confirmat un focar de îmbolnăviri cu virusul Ebola în capitala sa, Kampala, iar primul pacient confirmat cu această boală a murit miercuri, a anunțat joi Ministerul ugandez al Sănătății.

🌏 𝗔𝗦𝗜𝗔

🇨🇳 China încurajează cetățenii să înlocuiască bicicletele electrice alimentate cu baterii litiu-ion cu modele care utilizează baterii sigilate plumb-acid (SLA).

🇯🇵 Autoritățile japoneze au cerut joi unui număr de 1,2 milioane de locuitori să își reducă consumul de apă pentru a evita ca scurgerile de ape reziduale să împiedice o operațiune de salvare a unui bărbat rămas blocat de trei zile într-o groapă formată în urma surpării carosabilului în localitatea Yashio din prefectura Saitama.

🇯🇵 Toyota Motor și-a menținut pentru al cincilea an consecutiv titlul de cel mai bine vândut producător auto mondial, deși a raportat în 2024 un declin al vânzărilor pe plan global.