Știri de actualitate
🌍 𝗘𝗨𝗥𝗢𝗣𝗔
🔴🇪🇺 În cadrul summitului Consiliului European, s-a agreat înființarea unui fond de 150 de miliarde de euro, sub forma unui împrumut susținut din bugetul UE, la dispoziția statelor, pentru cheltuieli de apărare. De asemenea, liderii UE au stabilit ca prioritară întărirea Flancului estic de la Marea Baltică la Marea Neagră.
🇪🇺Banca Centrală Europeană (BCE) a redus dobânzile cu 25 puncte de bază, pentru a șasea oară din iunie și în linie cu estimările, în contextul în care economia zonei euro încetinește.
🇦🇹🇨🇿🇸🇰 Președinții Republicii Cehe, Slovaciei și Austriei s-au întâlnit la Slavkov, în Cehia, pentru a discuta despre cooperarea transfrontalieră și politica externă în cadrul summitului prezidențial Slavkov Format (S3).
🇧🇬 Ministrul bulgar al educației, Krassimir Valchev, a declarat miercuri că este ferm hotărât să introducă în școli studiul obligatoriu al religiei, începând cu anul școlar 2026/27.
🇨🇿 Camera inferioară a Parlamentului ceh a aprobat o creștere a taxelor de concesiune pentru radiodifuzorii publici cehi – Czech Television și Czech Radio. În cazul în care Senatul și președintele își dau acordul, gospodăriile vor plăti 6€ pentru televiziune și 2,2€ pentru radio începând din luna mai.
🇩🇰 Posibilitatea unei protecții a Europei cu umbrela nucleară franceze, evocată de președintele Emmanuel Macron, a fost primită cu prudență, dar și cu deschidere de liderii scandinavi, în mod tradițional rezervați în problema nucleară.
🇫🇮 Premierul finlandez Orpo a declarat în timpul unei dezbateri în Parlament că nu există o amenințare militară directă și imediată la adresa Finlandei și că guvernul analizează cu atenție situația generală, care include cheltuielile de apărare. El nu crede în creșterea cheltuielilor de apărare, dar a susținut că guvernul său va face „tot ceea ce este necesar pentru a apăra Finlanda”.
🇫🇷 Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost supus unui adevărat linșaj mediatic din partea Moscovei, unde diverși oficiali și parlamentari l-au atacat pentru declarația sa din urmă cu o zi potrivit căreia Rusia reprezintă o amenințare la adresa Europei, avertizând că astfel de discuții ar putea conduce Occidentul spre abisul unui nou război mondial.
🔴🇫🇷 Emmanuel Macron a anunțat că va găzdui marți, la Paris, o reuniune a șefilor de stat major ai armatelor țărilor europene dispuse să ia parte la un contingent de menținere a păcii în Ucraina, în cazul unui acord de încetare a focului cu Rusia.
🇫🇷 „Franța oferă deja informații militare Ucrainei”, a declarat ministrul francez al forțelor armate, Sebastien Lecornu, după ce Washingtonul a anunțat că își suspendă schimbul de informații cu Kievul.
🇩🇪 Noul parlament german se va reuni pentru prima dată în ziua de 25 martie, la aproximativ patru săptămâni de la alegerile federale anticipate de luna trecută.
🇮🇹 Matteo Salvini (Lega/ID), un eurosceptic convins, a criticat planul „Rearm Europe” și ideea unei armate a UE, declarând: „Cu von der Leyen la conducere, ne-am preda în 20 de minute”.
🇮🇪 Premierul irlandez, Michael Martin, a afirmat că nu vor fi trimiși în Ucraina soldați irlandezi pentru a participa la o „forță de descurajare”, deși rămâne deschis implicării de trupe într-o forță de „menținere a păcii”.
🇵🇱 Ministrul polonez al dezvoltării, Krzysztof Paszyk (PSL, PPE), ia măsuri pentru a elimina practica schimbării fusului orar în timpul președinției poloneze a UE.
🇷🇺 Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat decretul de numire a noului ambasador al Rusiei în SUA, Aleksandr Darciev.
🇷🇺 Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova nu va permite desfășurarea unui contingent european în Ucraina în cadrul negocierilor de pace
🇸🇪 Suedia ar putea fi atacată atunci când războiul Rusiei împotriva Ucrainei se va încheia, a declarat generalul-maior suedez Karlis Neretnieks într-un interviu. Următoarea țintă a Rusiei atunci când SUA vor părăsi Europa vor fi probabil statele baltice, potrivit unui raport al Academiei Regale Suedeze de Științe ale Războiului.
🔴🇺🇦 Ucraina își acoperă întreg teritoriul (până la 1.000 de metri de la nivelul solului) cu senzori acustici pentru mai puțin de 50 de milioane €, a declarat Tom Goffus, Secretar general adjunct al NATO pentru Operații.
🇭🇺 Ungaria a fost singura țară din cele 27 care nu a votat în favoarea declarației Consiliului European privind sprijinul continuu pentru Ucraina.
🔴🇭🇺 După o întâlnire la Budapesta între Viktor Orbán, Aleksandar Vučić și Milorad Dodik, șeful gărzilor de corp ale lui Orbán a fost însărcinată să trimită un contingent mare de polițiști antiterorism la Banja Luka, în cazul în care ar fi trebuit să îl ajute pe Dodik să scape de arestarea de către un tribunal bosniac.
🇷🇴 𝗥𝗢𝗠Â𝗡𝗜𝗔
⌛️ Pentru a se discuta despre securitate și apărare, președintele interimar al României a declarat că va fi convocat CSAT în primul trimestru din 2025
⚖️ CEDO a declarat în unanimitate cererea inadmisibilă, în cauza Călin Georgescu împotriva României (cererea nr. 37327/24). Decizia este definitivă.
⚖️ Judecătoria Sectorului 1 a respins joi, ca neîntemeiată, plângerea depusă de Călin Georgescu împotriva măsurii controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.
✍🏻 Președintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit ieri, la Bruxelles, cu premierul Poloniei, Donald Tusk, unul dintre subiectele discutate vizând consolidarea Flancului estic, având în vedere amenințările venite din Rusia.
🥱 Aproape 2/3 dintre români (65%) nu se simt împliniți profesional, în timp ce o pondere similară au remarcat colegi afectați de sindromul burnout.
🌎 𝗔𝗠𝗘𝗥𝗜𝗖𝗔
🇦🇷 Mai multe pene de curent au lăsat fără electricitate peste 620.000 de locuințe din Buenos Aires, inclusiv sediul Guvernului, din cauza valului de caniculă.
🔴🇲🇽 Donald Trump a anunțat că amână cu o lună, până la 2 aprilie, aplicarea tarifelor vamale de 25% pentru majoritatea bunurilor din Mexic.
🇵🇪 Câteva sute de pompieri se luptă de luni cu un uriaș incendiu în centrul istoric al capitalei peruane Lima, care a atins deja mai multe clădiri comerciale fără a se înregistra răniți până în prezent.
🇺🇸 Armata SUA a aprobat producția la capacitate maximă a unui sistem de poziționare, navigație și sincronizare (PNT) montat pe vehicul, dezvoltat de Collins Aerospace, vital pentru operarea în medii în care GPS-ul nu funcționează.
🔴🇺🇸 Donald Trump ar lua în considerare o modificare majoră a participării SUA la NATO. Mai exact, SUA vor putea să nu apere un membru NATO care este atacat, dacă țara respectivă nu atinge pragul cheltuielilor de apărare (minimum 3%), iar unele forțe militare vor fi mutate din Europa.
🇺🇸 Aproximativ 80.000 de posturi de la Departamentul american pentru problemele veteranilor vor fi eliminate.
🇺🇸 Comitatul Los Angeles a dat în judecată o companie locală de electricitate pentru a solicita despăgubiri în urma pagubelor produse de incendiul devastator Eaton în luna ianuarie 2025.
🌏 𝗔𝗦𝗜𝗔
🔴🇰🇷 Două avioane de luptă ale forțelor aeriene sud-coreene au lansat din greșeală opt bombe asupra unui sat în timpul unui exercițiu de antrenament comun cu forțele americane, rănind 15 persoane, inclusiv civili.
🇹🇼 Ministerul taiwanez al Apărării a afirmat vineri că a detectat 11 baloane chineze în jurul Taiwanului, un record din august 2023 pentru această insulă pe care Beijingul o consideră parte a teritoriului său.
🌍 𝗢𝗥𝗜𝗘𝗡𝗧𝗨𝗟 𝗠𝗜𝗝𝗟𝗢𝗖𝗜𝗨
🇸🇦 Delegațiile Ucrainei și ale SUA au reluat discuțiile și va exista o întâlnire săptămâna viitoare (11 martie) în Riad.
🇵🇸 Guvernul din Fâșia Gaza, controlat de Hamas, și-a exprimat joi sprijinul pentru formarea unui comitet compus din personalități „competente și independente” care să preia conducerea enclavei după război, așa cum se reflectă în propunerea Egiptului pentru planul de reconstrucție a teritoriului palestinian.
🇵🇸🇺🇸 SUA au avut contacte secrete directe cu Hamas, în consultare cu Israelul, care a avertizat că misiunea sa de a învinge mișcarea islamistă palestiniană din Fâșia Gaza nu s-a încheiat.