Luni, 10 Februarie 2025

Știri de actualitate

🌍 𝗘𝗨𝗥𝗢𝗣𝗔

🇪🇪🇱🇻🇱🇹 Cele trei țări baltice, Lituania, Letonia și Estonia, au început ieri dimineață să se decupleze de la rețeaua electrică rusească, pentru a se integra în rețeaua europeană de electricitate.

🇨🇭 Elvețienii au respins cu o majoritate covârșitoare, duminică, o inițiativă a ecologiștilor care urmărea să înscrie în Constituție respectul pentru limitele naturale ale planetei.

🇬🇷 Protecția Civilă elenă a decis ieri că școlile din Santorini și de pe insulele din apropiere – Ios, Amorgos și Anafi – vor rămâne închise până pe 14 februarie din cauza activității seismice intense.

🇩🇪 Cancelarul social-democrat german, Olaf Scholz, și rivalul său conservator Friedrich Merz se confruntă astăzi într-o dezbatere televizată (ARD și ZDF), cu exact două săptămâni înainte de alegerile anticipate.

🇩🇪 Liderul conservatorilor germani și favorit în sondaje înaintea alegerile legislative din 23 februarie, creștin-democratul Friedrich Merz, a estimat sâmbătă că după alegeri ar putea ajunge la un acord asupra politicii privind imigrația cu social-democrații cancelarului în exercițiu Olaf Scholz și astfel să poată încheia o înțelegere cu aceștia pentru o coaliție de guvernare.

🇩🇪 Drone misterioase s-au infiltrat, în mod repetat, în baza aeriană din Schwesing în care trupele ucrainene se antrenează pentru folosirea sistemelor Patriot, ceea ce a declanşat o anchetă de spionaj şi a expus lacunele din apărarea aeriană a ţării.

🇽🇰🗳️ Aproximativ două milioane de alegători din Kosovo votează astăzi pentru alegerea unui nou parlament (partidul naționalist de stânga Vetvendosje al premierului Albin Kurti este clar favorit).

🇷🇸 Studenții sârbi au blocat astăzi drumuri și intersecții importante în mai multe orașe ale țării, inclusiv la Belgrad, marcând 100 de zile de la prăbușirea unei părți exterioare a acoperișului din beton al gării din Novi Sad.

🇺🇦 Președintele ucrainean a afirmat că țara sa este pregătită să-și „împartă resursele cu SUA”, după ce președintele american Donald Trump a cerut acces la resursele de metale rare ale Ucrainei în schimbul continuării ajutorului american pentru Kiev în războiul cu Rusia, și a insistat ca Trump să discute mai întâi cu el și abia apoi cu președintele rus Vladimir Putin.

🇺🇦 Potrivit agențiilor ucrainene de informații, armata rusă este în curs de creștere a efectivelor cu aproximativ 100.000.

🇬🇧 Companiile de jocuri de noroc urmăresc în secret vizitatorii site-urilor lor și trimit datele acestora companiei-mamă a Facebook, Meta, fără consimțământ, într-o aparentă încălcare a legilor privind protecția datelor.

🇬🇧 Astăzi, deputații britanici vor examina un proiect de lege împotriva imigrației ilegale care se inspiră din legislația anti-terorism pentru a elimina aceste rețele. Forțele de ordine vor putea reține pe oricine suspectat că deține sau împărtășește online informații cu scopul de a organiza traversări ale Canalului Mânecii, mai devreme decât în cursul anchetei cum este în prezent.
Va fi introdusă o nouă infracțiune care vizează culegerea de informații în scopul de a pregăti aceste traversări ilegale, cu o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare.

🇷🇴 𝗥𝗢𝗠𝗔̂𝗡𝗜𝗔

🔴 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a preluat dosarul penal întocmit în urma scandalului din localitatea Urziceni soldat cu doi morți („Said” și „Izvor” din clanul „Ministru” din Urziceni) și trei răniți. În eveniment au fost implicate peste 25 de persoane, cinci dintre ele ajungând la spitale din Urziceni și București pentru îngrijiri medicale. A fost pus în aplicare Planul de acțiune „Riposta” și a fost instituită zonă de siguranță publică.

💣 Președintele Klaus Iohannis i-ar fi convocat pe liderii coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR, la Palatul Cotroceni, mâine, ora 11:00, pentru consultări.

🪧 Jandarmeria Română a anunțat că mâine sunt așteptate proteste pro-Călin Georgescu în Piața Victoriei și Piața Universității din București, organizate în aceste zile în mediul online.

🗣️ Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) va cere dosarele de la Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru viitorii candidați la alegerile prezidențiale.

🗳️ Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a dat ieri explicații despre panourile publicitare pe care le-a amplasat deja în București și alte orașe pentru a-și promova candidatura la alegerile prezidențiale. El a declarat că a semnat un contract de 200.000€ pentru aceste panouri publicitare și a spus că va plăti sumele din donații.

🗳️ Peste 2.000 de români cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în străinătate, s-au înregistrat, până în prezent, pe site-ul AEP pentru a vota la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, prin corespondență.

🚛 Doi cetățeni sirieni, care nu dețineau o viză valabilă sau un permis de ședere pentru a călători în spațiul Schengen, au fost depistați în apropierea stației de taxare a podului Calafat – Vidin, într-un camion ce transporta mandarine pe ruta Turcia – Austria.

👤 Alex Constandachi („Justițiarul din Berceni”), a fost prins, în flagrant, de polițiști, împreună cu un alt bărbat. Cei doi ar fi șantajat o persoană, cerându-i 5.000€, pentru a nu posta pe rețele sociale anumite imagini.

⛪️ ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a fost sancționat cu dojană sinodală scrisă de Biserica Ortodoxă Română pentru că l-a numit pe Călin Georgescu „trimisul lui Dumnezeu”.

👴🏻 Un număr de 4.696.568 de pensionari era înregistrat în ianuarie 2025 în România, cu 6.781 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.752 de lei.

🏪 83.012 firme au fost radiate la nivel național, în 2024, cu 16,52% mai multe comparativ cu anul anterior, conform statisticilor ONRC.

🌎 𝗔𝗠𝗘𝗥𝗜𝗖𝗔

💢Un cutremur cu magnitudinea 7,6 s-a produs sâmbătă în Marea Caraibilor, a anunțat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), provocând o scurtă avertizare de tsunami pentru Cuba, Honduras și Insulele Cayman.

🎻 O vioară Stradivarius rară, fabricată în 1714 de Antonio Stradivari în timpul „perioadei sale de aur”, a fost adjudecată vineri cu 11,3 milioane $ la o licitaţie organizată la New York, al treilea cel mai mare preţ obţinut pentru un instrument muzical.

🇪🇨🗳️ Confruntați cu o dublă criză, economică și de securitate, ecuadorienii votează duminică pentru a-și reînnoi sau nu încrederea în președintele Daniel Noboa, care adoptă o poziție dură împotriva cartelurilor.

🇺🇸🛫 Noul secretar american al Apărării, Pete Hegseth, va efectua săptămâna viitoare un turneu european, în Germania, Belgia și Polonia.

🇺🇸 Președintele SUA, Donald Trump, a revocat autorizațiile de acces la informații clasificate pentru fostul secretar de stat Antony Blinken și pentru fostul consilier pentru securitate națională Jake Sullivan.

🇺🇸 Donald Trump și X Corp (fosta Twitter) au convenit să încheie amiabil disputa juridică pe care noul președinte al SUA a deschis-o împotriva rețelei de socializare după ce aceasta i-a închis contul în urma asaltului asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.

🌍 𝗢𝗥𝗜𝗘𝗡𝗧𝗨𝗟 𝗠𝗜𝗝𝗟𝗢𝗖𝗜𝗨

🇮🇷 Iranul este pregătit să negocieze cu SUA, dar nu sub politica președintelui american Donald Trump de „presiune maximă”, a declarat ieri ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi.

🇮🇱 Armata israeliană și-a încheiat, astăzi, retragerea din coridorul Netzarim, care împarte în două Fâșia Gaza, permițând libera circulație între nordul și sudul teritoriului, ca parte a acordului fragil de armistițiu cu Hamas.

🇮🇱 Armata israeliană și-a extins astăzi ofensiva din nordul Cisiordaniei ocupate la tabăra Nur Shams din guvernoratul Tulkarem.

🌏 𝗔𝗦𝗜𝗔

🇨🇳 O alunecare de teren produsă în provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, declanșată de ploile torențiale, s-a soldat cu cel puțin un mort și aproape 30 de persoane dispărute.

🇱🇰 O maimuță a provocat astăzi o pană de curent în toată Sri Lanka, țară insulară din Asia de Sud, după ce a pătruns într-o centrală electrică.